„Doamne, cu toate lucrurile pe care le-am trăit eu, s-ar putea scrie un roman. Deși multe dintre ele lumea nu le-ar crede…”, zice nenea Gheorghe, așezat pe băncuța din fața odăii unde își ține vitele.
Pentru a ajunge la acea odaie, trebuie să urce un deal și să coboare într-o vale. Tot drumul e minunat, dar locul în care se află odaia pare rupt din Rai… Într-o dimineață, am făcut cu el acest drum, pe care îl străbate zilnic, din octombrie până în iunie.
Câteva întâmplări din viața lui mi-au fost povestite de el și de unul dintre fiii săi. Și, într-adevăr, nu ai cum să nu fi impresionat.
În copilărie, a fost nevoit să se descurce singur. Avea grijă de părinții bolnavi, de bunicul invalid, de gospodărie și, în același timp, mergea la școală – o școală aflată la mulți kilometri de casă, pe care a reușit să o termine primul.
În tinerețe, pe când lucra în pădure, un brad a căzut peste el, rupându-i bazinul. A fost imobilizat la pat timp de nouă săptămâni. El, care nu fusese obișnuit să stea locului nici măcar o clipă… „Dar, în viață, mai dai și peste oameni cu suflet mare. Un doctor din spital a avut mare grijă de mine și m-am făcut bine.”
A făcut armata la garda de onoare, la Palatul Cotroceni. I s-a propus să rămână în armată, dar a refuzat. Voia să fie aproape de părinți și de animalele lui. „În viață trebuie să faci ceea ce îți place. După armată aș fi putut alege altceva, dar am rămas să fac asta, pentru că-mi plăcea tare.” L-am văzut muncind și, într-adevăr, i se citea fericirea în ochi.
„Când va fi țăranul bogat, va fi și țara bogată. Că de unde mănânci? De la țăran. Dacă el va avea de toate, nu va mai fi nevoit să ridice prețurile și va putea face lucruri și mai bune.”, spune nenea Gheorghe.
„A avut o viață grea, dar a continuat să muncească… Numai prin muncă cinstită. Nu a vândut teren, nu a făcut nimic ilegal. Și acum muncește pământul, are grijă de animale și de nepoțica lui. Pentru mine, e un erou.”, spune Ionuț, unul dintre fiii săi.
Gheorghe, 81 de ani
